Postata la data de 4 septembrie 2016 / 307
Categorie : Biserica / Manastire
Locatie : SibiuSibiu

Biserica „Nașterea Domnului” din Sărata, județul Sibiu, a fost construită în anul 1806. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice.

Satul e așezat la sud de șoseaua națională Făgăraș – Sibiu. Localitatea s-a format pe valea cu același nume, printre dealurile de la marginea de jos a câmpiei piemontane. Pe hotarul satului sunt izvoare care îi justifică numele. Valea Sărății este pomenită în actul de danie al lui Mircea cel Bătrân pentru satul învecinat Scoreiu. Prima atestare documentară o avem în tranzacția pe care Ioan Gereb de Vingart o făcuse cu comitele Petru în 1466. În continuare satul este menționat și printre daniile pe care Radu cel Frumos le face lui Stoica Naneș în 1473. În 1582 încep să apară menționați boierii satului în scaunul de judecată al țării.

Dintr-un document al lui Mihai Viteazul, aflăm despre un lung conflict pe care cei din Sărata îl avuseseră cu cei din satul vecin, Scoreiu, pentru hotarele dintre cele două sate. Documentele păstrate în Arhivele statului din Alba-Iulia, Fond Blaj, arată că la 1 mai 1796, biserica era gata de consacrare. Construcția a fost încheiată însă abia în anul 1806, an care se poate citi, pe frontonul naosului, deasupra altarului. Inscripția pictată deasupra intrării în pronaos, la interior, se referă numai la decorarea bisericii, neprecizând data și numele autorilor ansamblului. Nici despre preotul menționat în pisanie, Gavrilă Stănciulea, nu se cunosc multe date. Este consemnat că a fost sfințit în Ardeal, în 1793, fiind paroh la Sărata când s-a ridicat biserica. Terminată în 1806, biserica a fost pictată în întregime la interior, probabil până în 1808.

Recenzii
Momentan nu exista recenzii pentru aceasta locatie. Vrei sa fi primul?
Lasa un review
Conditii cazare: Ospitalitate: Mancare:
Obiective turistice din zona