Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Tăuții de Sus, Baia Sprie, județul Maramureș, este un monument istoric național ce a fost construit în anul 1779. Lăcașul de cult prezintă două structuri distincte, și anume – biserica propriu-zisă făcută din zidărie și turnul clopotniță, realizat după stilul turnurilor de la bisericile de lemn contemporane. Pictura sa a fost realizată de mai mulți meșteri zugravi, printre care amintim: Ștefan Zugravu de la Fistești și Stiebert din Baia Mare. Până în 1948 biserica a aparținut cultului greco-catolic, iar în prezent este de cult ortodox.
Edificiul este împrejmuit cu un gard de piatră, ce datează din 1806.