Postata la data de 26 octombrie 2016 / 442
Categorie : Biserica / Manastire
Locatie : TimisFaget

Bisericile de lemn din Făget, judeţul Timş, sunt veritabile monumente de artă religioasă. Astfel, localităţile Crivobara, Dobreşti şi Dudeşti au fiecare câte o biserică de lemn. La fel, biserici de lemn există în Povergina, Nemeşeşti, Bulza, Groşi, etc. În Zolt, se află o biserică de lemn cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ridicată în secolul al XVIII-lea sub supravegherea cneazului Obeadă. Toate bisericile din zona Făgetului au fost ridicate după eliberarea Banatului de sub ocupaţie otomană, de către trupele lui Eugeniu de Savoia, în 1716. Aceste biserici sunt ortodoxe, multe din ele fiind aduse din alte părţi, ca de exemplu din judeţul Hunedoara.

Cea mai veche biserică este cea din Crivina de Sus, construită la sfârşitul secolului al XVII-lea. Este o biserică foarte bine păstrată şi, aşa cum spune tradiţia, a fost adusă de la Ilia, Hunedoara. Se spune ca ar avea hramul Cuvioasa Paraschiva şi, din punct de vedere arhitectural este cel mai reuşit lăcaş de cult din Banat.

Sursa video: You Tube

Recenzii
Momentan nu exista recenzii pentru aceasta locatie. Vrei sa fi primul?
Lasa un review
Conditii cazare: Ospitalitate: Mancare:
Obiective turistice din zona