Postata la data de 8 iulie 2016 / 10879
Categorie : Muzee
Locatie : MehedintiOrsova

Chipul regelui dac Decebal este un basorelief înalt de 55 m, aflat pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei, și este sculptat într-o stâncă.Este cea mai înalta piatră sculptată din România. Omul de afaceri și istoricul Iosif Constantin Drăgan a fost cel care a promovat și finanțat ideea acestei lucrări efectuate în perioada 1994 – 2004. 12 sculptori alpinişti au lucrat la realizarea sculpturii pe parcursul celor 10 ani, sub conducerea sculptorului italian Mario Galeolti. Procesul de creaţie a început cu defrişarea copacilor şi a continuat prin curăţarea rocilor şi dinamitarea stâncii.

Chipul lui Decebal a transformat zona într-un punct de atracţie turistică deosebită pentru cei care aleg să urmeze traseele turistice locale, în special cele cunoscute de la Cazanele Dunării. Locaţia este una deosebit de frumoasă, pentru că poate fi admirat fluviul şerpuind printre stâncile împădurite, printre care răsare şi cea cu imensa sculptură. Mai mult decât atât, punctul unde a fost sculptată stânca este şi locul cu cea mai mare adâncime a apei şi anume 120m!

Foto: Oana Cîndea

https://www.facebook.com/Cindea0ana

Recenzii
Momentan nu exista recenzii pentru aceasta locatie. Vrei sa fi primul?
Lasa un review
Conditii cazare: Ospitalitate: Mancare:
Obiective turistice din zona