Postata la data de 15 martie 2016 / 1151
Telefon 0257563092
Categorie : Biserica / Manastire
Locatie : AradLipova

Mănăstirea „Sfânta Maria” din Radna este principalul loc de pelerinaj al Diecezei Romano-catolice de Timișoara. Acest monument se află în localitatea Radna, din județul Arad.

Numele „Radna” este menționat documentar în anul 1440, în anul 1520, o văduvă smerită construiește prima capelă pe dealul din localitate. Această capela va servi mai târziu ca refugiu pentru credincioșii și călugării franciscani.

În 1668, capela de la Radna primește în dar de la o tipografie din Bassano del Grappa, Italia, o icoană tipărită pe hârtie. Această icoană se dovedește a fi miraculoasă, în urma unui incendiu, ea nu a ars. Acest lăcaș devine un important loc de pelerinaj pentru toți credincioșii catolici.

În secolul al XVIII-lea se construiește o biserică mai mare, din nevoia de spațiu datorată numărului din ce în ce mai mare al pelerinilor. În 1750, mănăstirea este recunoscută oficial ca loc de pelerinaj.

De Rusalii, în anul 1756, se pun bazele bisericii care dăinuie și astăzi. Mii de pelerini participă la slujbele oficiate cu această ocazie, printre care se numără și împăratul Josif al II-lea. Pelerinii sunt veniți de departe: din Transilvania, din Budapesta, de pe malurile râului Tisa.

La începutul secolului al XX-lea, biserica este îmbogățită cu o orgă a firmei Leopold Wegenstein din Timișoara, iar cele două turnuri ale bisericii sunt înălțate fiecare cu câte 30 de metri.

După destrămarea Imperiului Austro-Ungar, mănăstirea de la Radna trece în patrimoniul României. În anul 1992, Biserica de la Radna primeste titlul de Basilica Minor, oferit de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea. În acest lăcaș de cult au viețuit până în 2003 călugări franciscani.

Recenzii
Momentan nu exista recenzii pentru aceasta locatie. Vrei sa fi primul?
Lasa un review
Conditii cazare: Ospitalitate: Mancare:
Obiective turistice din zona