Postata la data de 25 octombrie 2016 / 5719
Categorie : Muzee
Locatie : Satu MareCarei

Inaugurat în anul 1964, Monumentul Ostaşului Român din municipiul Carei – Monument al Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial este amplasat în zona centrală a oraşului fiind opera sculptorului Vida Gheza și a arhitectului Anton Dâmboianu.
Monumentalul complex este realizat din piatră albă și are dimensiuni impresionante: deschiderea frontală de 18 m, adâncimea de 5 m și înălțimea de 12 m. Se compune din cinci elemente cu semnificații simbolice: un cap de țăran, care inspiră demnitate și statornicie (simbolul răscoalelor țărănești), o poartă cu incrustații asemănătoare celor care împodobesc porțile maramureșene (“poarta jertfelor”), o femeie plantând o floare (simbolul reînnoirii), chipul unui ostaș care impresionează prin masivitatea și trăsăturile sale aspre și un obelisc asemănător turlelor bisericilor maramureșene (simbolul flăcării veșnice). Pe acest obelisc este înscris următorul text: „Glorie ostașilor armatei române, căzuți în luptele pentru eliberarea patriei”.
La 25 octombrie 1944, armata română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Bătălia de la Carei şi data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei. Şi asta prin jertfa a 49.744 de militari (morţi, răniţi şi dispăruţi), iar acest monument a devenit simbolul eroilor care s-au sacrificat pentru a elibera oraşul Carei.

Recenzii
Momentan nu exista recenzii pentru aceasta locatie. Vrei sa fi primul?
Lasa un review
Conditii cazare: Ospitalitate: Mancare:
Obiective turistice din zona